De Facto – 18 Februarie 2020

În această ediție:Zilele trecute, au ieșit la iveală informații scandaloase din culisele discuțiilor dintre PSRM și blocul ACUM, purtate în iunie 2019.Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a declarat, în cadrul unei emisiuni la Publika TV, că socialiștii au încercat atunci să prezinte federalizarea țării drept o soluție pentru problema… Source: …

Diacov, despre absența lui Sîrbu și Candu la întâlnirea cu PSRM: „Da ei au vrut să știe sau nu au vrut să știe?”

Deputatul PD Dumitru Diacov susține că Sergiu Sîrbu și Andrian Candu au știut despre ședința de ieri dintre PD și PSRM, iar absența lor a fost motivată prin faptul că au avut o întrevedere cu colegi de partid din Drochia. Totodată, Diacov a menționat că la ședință a participat doar conducerea celor două partide. Source: …

Cel mai bogat om de pe planetă va fi finanţa cu o sumă record activităţile de combatere a schimbărilor climatice

Jeff Bezos, directorul general executiv al companiei Amazon şi totodată cel mai bogat om din lume, a pregătit suma de zece miliarde de dolari pentru finanţarea cercetătorilor, a activiştilor, organizaţiilor non-profit şi altor grupuri a căror misiune este combaterea schimbărilor Citește mai departe… Source: Publika. Cel mai bogat om de pe planetă va fi finanţa …

VIDEO EXCLUSIV! Momentul în care un autobuz de linie tamponează o AMBULANȚĂ.

Reamintim, accidentul s-a produs azi la intersectia bulevardului Dacia cu strada Valea Crucii din capitala.  Medicul și șoferul, care se aflau în ambulanța implicată în accidentul din sectorul Botanica al Capitalei, au fost transportați la spital, o spune reprezentanții Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, care au oferit detalii în acest caz. “Un autobuz… Source: Prime. VIDEO …