Day June 22, 2021

PAS propune iniţiative legislative pentru susținerea familiilor şi, în special, a femeilor: "Vom continua programele de susținere a femeilor în afaceri"

Combaterea violenței împotriva femeilor, egalizarea salariilor medii ale femeilor și bărbaților, susținerea femeilor în afaceri și nu în ultimul rând, respectarea drepturilor omului. Sunt iniţiative din programul electoral al Partidului Acțiune și Solidaritate. Source: Publika. PAS propune iniţiative legislative pentru…

(foto) Cu spatele drept și capul sus – Ei sunt cei care ne reprezintă țara la cel mai înalt nivel: Garda de Onoare, la 29 de ani

Militarii din cadrul Companiei Garda de Onoare a Armatei Naţionale au marcat astăzi 29 de ani de la creare. Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie la care au participat ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc, comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, consiliera în domeniul Apărării Ana Revenco, precum şi foşti comandanţi…