BCS își va înainta membrii în CEC: Europenii recomandă ca această instituție să fie condusă de opoziție, dar PAS a considerat altfel

Opoziția parlamentară va înainta cei trei membri în Comisia Electorală Centrală la următoarea ședință a Parlamentului, chiar dacă este nemulțumită că partidul de guvernământ deja a ales și conducerea acestei instituții. „Europenii recomandă ca CEC și alte instituții de control să fie conduse de opoziție, ca autoritățile să fie monitorizate. Dar iată că PAS a …

„Elanul generozităţii nu scade”: 840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

„Elanul generozităţii” pentru finanţarea lucrărilor la Catedrala Notre-Dame din Paris „nu scade”, cu aproximativ 840 de milioane de euro colectaţi, a anunţat miercuri preşedintele instituţiei publice responsabile cu reconstrucţia catedralei franceze, distrusă parţial de un incendiu în aprilie 2019, informează Digi24.ro. Source: Unimedia. „Elanul generozităţii nu scade”: 840 de milioane de euro colectaţi din donaţii …

Președintele Maia Sandu a cerut în fața Adunării Generale ONU retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană

Președintele Maia Sandu a ținut un discurs la tribuna Adunării Generale ONU, la New York. Șefa statului a declarat că pandemia de COVID-19, schimbările climatice, dar şi securitatea internaţională sunt provocări globale care necesită soluţii comune, solidaritate şi cooperare. Source: Publika. Președintele Maia Sandu a cerut în fața Adunării Generale ONU retragerea trupelor rusești din …

Covid ne lasă, din nou, fără teatre și cinematografe: Decizia adoptată astăzi de autorități

Activitatea teatrelor, cinematografelor și a sălilor de concert a fost sistată, decizia a fost adoptată astăzi, 22 septembrie de autoritățile guvernamentale, la ședința Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Source: Unimedia. Covid ne lasă, din nou, fără teatre și cinematografe: Decizia adoptată astăzi de autorități

Accident grav pe bulevardul Champs-Elysees din Paris. Motivul producerii impactului e unul BIZAR

Accident grav la Paris. Patru persoane au fost grav rănite, după ce au fost lovite în plin de o maşină, pe bulevardul Champs-Elysees. Potrivit presei locale, şoferiţa care s-ar face vinovată, staţiona la culoarea roşie a semaforului. Source: Publika. Accident grav pe bulevardul Champs-Elysees din Paris. Motivul producerii impactului e unul BIZAR

Dodon îl susţine, în continuare, pe primarul Capitalei: „Întotdeauna a fost şi rămâne membru al echipei noastre”

Partidul Socialiştilor îl susţine, în continuare, pe primarul Capitalei şi nu vede sens ca acesta să-şi creeze propriul proiect politic aşa cum se vehiculează în spaţiul public. Declaraţia a fost făcută de liderul PSRM, în studioul Publika TV. Source: Publika. Dodon îl susţine, în continuare, pe primarul Capitalei: „Întotdeauna a fost şi rămâne membru al …

(live) Maia Sandu, discurs la ONU: Îmi felicit cetățenii de la această tribună cu cei 30 de ani de independență

Președinta Maia Sandu ține în aceste clipe discursul său la tribuna Adunării generale ONU, la New York. Șefa statului a felicitat cetățenii cu cei 30 de ani de independență și a mulțumit partenerilor pentru sprijinul acordat țării noastre în toții ani de existență a statului. Source: Unimedia. (live) Maia Sandu, discurs la ONU: Îmi felicit …

Liderul PSRM încă nu s-a vaccinat anti-Covid: Încă am anticorpi, dar și aștept vaccinul Sputnik

Președintele Partidului Socialiștilor nu s-a vaccinat împotriva Covid-19, pe motiv că „încă are anticorpi”. Totodată, Igor Dodon a declarat la Publika TV că așteaptă vaccinul rusesc, pe care îl consideră mai eficient.  Source: Unimedia. Liderul PSRM încă nu s-a vaccinat anti-Covid: Încă am anticorpi, dar și aștept vaccinul Sputnik

Republica Moldova va primi resurse pentru acoperirea deficitului bugetar. Fondul Monetar Internațional oferă 236 de milioane de dolari

Moldova va putea utiliza cele 236 de milioane de dolari oferiți de Fondul Monetar Internațional. Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede utilizarea Drepturilor Speciale de Tragere. Documentul urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare. Source: Publika. Republica Moldova va primi resurse pentru acoperirea deficitului bugetar. Fondul Monetar Internațional oferă 236 de milioane de …

Ministerul Culturii se opune construcţiei parcării multietajate din Capitală. Care este motivul

Ministerul Culturii cere stoparea construcţiei parcării multietajate din strada 31 august din Capitală. Într-o scrisoare expediată primarului Ion Ceban, se menţionează că această construcţie va afecta clădirea fostului Seminar Teologic, un monument de arhitectură protejat de stat. Source: Publika. Ministerul Culturii se opune construcţiei parcării multietajate din Capitală. Care este motivul

Unul dintre candidații selectați la funcția de Avocat al Poporului a reprezentat-o în instanță pe Maia Sandu

Natalia Moloşag şi Andrei Brighidin sunt candidații selectați la funcția de Avocat al Poporului. Anunţul a fost făcut de președintele Comisiei juridice a legislativului, Olesea Stamate. Parlamentul urmează să supună votului cele două candidaturi. Source: Publika. Unul dintre candidații selectați la funcția de Avocat al Poporului a reprezentat-o în instanță pe Maia Sandu