Președintele SUA, Joe Biden, a avut din nou un moment de confuzie la un eveniment recent de campanie, când a confundat-o pe fosta cancelară a Germaniei, Angela Merkel, cu fostul cancelar german Helmut Kohl (decedat în anul 2017).
Doina Gherman, vicepreşedinta Parlamentului a precizat că referendumul privind aderarea Republicii Moldova va fi constituțional. Declaraţia a fost făcută, după consultările de astăzi cu președinta Maia Sandu.
Consumatorii din sectorul Centrul al Capitalei vor rămâne mâine fără apă la robinete. Sistările au loc în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către Apă – Canal Chişinău.
Cinci cetăţeni ai Ucrainei au fost descoperiți de către patrula Poliției de Frontieră la scurt timp după ce aceștia au reușit să traverseze clandestin frontiera de stat moldo-ucraineană.
Cinci cetăţeni ai Ucrainei au fost descoperiți de către patrula Poliției de Frontieră la scurt timp după ce aceștia au reușit să traverseze clandestin frontiera de stat moldo-ucraineană.
Meteorologii anunţă vreme de primăvară pentru mâine, caracterizată de temperaturi ridicate și fără precipitații. Vântul va sufla din sud-vest, cu intensitate slabă până la moderată.
Meteorologii anunţă vreme de primăvară pentru mâine, caracterizată de temperaturi ridicate și fără precipitații. Vântul va sufla din sud-vest, cu intensitate slabă până la moderată.
Mişcarea Alternativa Naţională va susține referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, inițiat de şefa statului, Maia Sandu. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului MAN, Ion Ceban, după consultările de la Președinț...

Liderul Mişcării Profesioniştilor "Speranţa-Надежда", Andrei Donică, a plecat de la consultările cu partidele politice privind organizarea referendumului de aderare la Uniunea Europeană, organizate astăzi la Președinție de Maia Sandu.
Preşedintele autoritarist în exerciţiu al Azerbaidjanului Ilham Aliev, care se află la putere de 12 ani, a fost reales pentru al cincilea mandat, cu peste 90% dintre voturile exprimate, potrivit unor rezultate parţiale, notează Digi24.ro.
Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană și-a încheiat prima vizită oficială la Bruxelles. Aceasta s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali europeni pentru a discuta despre procesul de negociere și acțiunile necesare în acest an....
Un bărbat de 44 de ani din Edineț a ajuns la spital, după ce a fost lovit de către concubina sa în vârstă de 57 de ani. Totul s-a întâmplat ieri, 7 februarie.
În municipiul Bălți vor fi organizate consultări publice pentru ajustarea tarifului pentru călătoria cu troleibuzul. Decizia a fost aprobată astăzi la ședința consiliului municipal, transmite TVN.md.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, se arată indignat de activitatea șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. În cadrul emisiunii Moldova Live de la un post de televiziune privat, şeful Legislativului a declarat că aşteaptă de la PA să m...
Un bărbat de 41 de ani, cetăţean al Republicii Moldova, a încercat să-şi răpească propria fiica la o grădiniţă de copii în provincia Roma, Italia. Acesta avea interdicţie de a se apropia de fosta soţie şi de fetiţa lor.
Bătaie de joc şi situaţii revoltătoare la şedinţa Consiliului Municipal Chişinău. Consilierii PAS au adus în sala de ședință un tânăr în scaun cu rotile și l-au lăsat să se târâie prin sală.
Patru pasageri cu vârstele de 18, 41,53, respectiv 67 de ani au fost transportați la spital, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit violent într-un copac. Accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 8:10, în apropierea localităţii Horeşti, raion...

S-a prăbuşit sub gheaţa lacului! Un bărbat de 52 de ani a decedat, după ce a căzut sub gheața subţire a lacului de acumulare Costești-Stînca, în localitatea Duruitoarea Veche din raionul Rîșcani, după ce s-a dus să pescuiască la copcă, transmite TVN.md...

Un vulcan a erupt joi în sud-vestul Islandei pentru a doua oară anul acesta, au relatat postul public de televiziune RUV şi alte publicaţii locale, care vorbesc despre cea de-a şasea erupţie produsă în Peninsula Reykjanes începând cu 2021, notează adev...

A fost instituită carantină pe teritoriul raionului Cahul, pe o perioadă de 45 de zile, începând cu data de 7 februarie 2024, după ce a fost depistată pesta porcină africană la un porc mistreț din fauna sălbatică, găsit mort în zona de frontieră Cahul,...
O familie de moldoveni a fost atacată cu bare de fier de vecinii lor, luna trecută în propria locuinţă din Nisa, Franţa. Unul dintre ei a fost eliberat și s-a întors lângă victimele lui, iar celălalt e în continuare căutat, scrie Le Figaro şi Libertate...
Candidatul, singura speranță a alegătorilor liberali ruși și a criticilor lui Vladimir Putin, a anunțat joi că va contesta decizia autorităților, notează libertatea.ro.
Candidatul, singura speranță a alegătorilor liberali ruși și a criticilor lui Vladimir Putin, a anunțat joi că va contesta decizia autorităților, notează libertatea.ro.
O scurgere de aproximativ 5,5 metri cubi de apă radioactivă a fost descoperită la Centrala Nucleară Fukushima, în nord-estul Japoniei, a anunțat operatorul obiectivului, TEPCO, care a dat asigurări că nu s-au detectat urme de contaminare în afara insta...
Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru circulaţia ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.
Ofiţerii CNA au efectuat percheziţii matinale la domiciliile a doi foști angajați ai Agenției pentru Supraveghere Tehnică (AST) într-un dosar în care aceştia sunt cercetați pentru fals în acte publice.