4 ani de TEKWILL – „[r]evoluția cuprinde toată țara”!

De la un centru de excelență în IT – la un proiect de importanță națională! La cea de-a patra aniversare a activității sale, proiectul TEKWILL își ia angajamentul ca tehnologiile informaționale să fie mai aproape de oameni din toate regiunile Moldovei și dă startul „[r]evoluției  care cuprinde toată țara”. În cei 4 ani de activitate, proiectul TEKWILL a lansat și implementat programe pentru dezvoltarea excelenței în domeniul TIC, a contribuit la dezvoltarea forței de muncă, a susținut antreprenoriatul și a venit cu know-how pentru crearea unui ecosistem favorabil startup-urilor tech. Astfel, timp de 4 ani, au fost atrase fonduri de peste 13 mln $, au fost desfășurate peste 865 de mii de ore de training, peste 400 de mii de oameni au beneficiat de programele sale și cele susținute alături de alți parteneri, iar peste 43% dintre aceștia au fost fete și femei. Proiectului TEKWILL, fondat în 2017, este implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Suediei. 

Source: Unimedia. 4 ani de TEKWILL – „[r]evoluția cuprinde toată țara”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *