Cu ani în urmă, niște jurnaliști britanici relatau, după o excursie la Chișinău, că-i cel mai urât oraș din lume, cu un aspect urbanistic sinistru, cu străzi murdare și prost iluminate, cu ghene de gunoi răsturnate, cu câini vagabonzi, cu lume dezamăgită,ce-și acordă puțină atenție ținutei vestimentare; cu bătrâni și femei cărând încărcături diverse în sacoșe și genți enorme, într-un veșnic du-te – vino pe străzile Chișinăului. Bieții jurnaliști nici n-aveau de unde să știe că iubita noastră capitală a avut parte, din păcate, de stăpâniri hrăpărețe și mincinoase, lipsite de viziune urbanistică, cu un nivel de competență în domeniu de zero barat. Poate dacă exista un plan urbanistic general de dezvoltare ar fi pus capăt, cel puțin, haosului de pe străzi, stradele și trotuare. Ce putea rezulta dintr-o astfel de abordare habarnistă, este exact situația de amețeală propagandistică, când, prin anii 80 ai secolului trecut, ascultând așa-zișii lectori-ateiști, spunându-ne cum ajung femeile în sectele religioase, că, chipurile, femeile sunt, prin natura lor, mai fricoase și nehotărâte, devenind în scurt timp, adepte fanatice ale sectei. Mai simplu pentru popor: o femeie îndrăgostită prima dată, posibil foarte timpuriu, apoi, în virtutea anumitor circumstanțe, fiind părăsită, a fost cuprinsă de o dezamăgire profundă, refuzând pe viitor orice apropiere de-un posibil partener. Astfel, ajunsă, pe neobservate, la 50 de ani, a devenit, a intrat în categoria celor numite (jenșcina s neustroennoi sudiboi) femeie cu un destin neorânduit.
Source: Unimedia. Comentariu: Istoria dezvoltării urbane a Chișinăului și de ce e timpul ca zona Circului să aibă clădiri moderne în loc de colibe părăsite