(interviu) Ion Ștefăniță: Trebuie să coborâm de pe baricade, de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta și să restaurăm, să păstrăm și să valorificăm moștenirea noastră

În Republica Moldova sunt oficial înregistrate 5 682 de obiective protejate – monumente de istorie, monumente de arhitectură și arheologice. Țara noastră alocă însă prea puține resurse pentru a restaura și proteja această valoare istorică. 80 la sută dintre conace – bijuterii ale diferitor perioade istorice – se află într-o stare deplorabilă, iar de la independență încoace am pierdut o mare parte din arhitectura ecleziastică. „de când gestionez acest domeniu am reușit să majorez bugetul alocat pentru restaurare și conservare de la 2-3 milioane la 17 milioane, însă aceste resurse sunt mai mult decât insuficiente. Ce am înțeles până acum este că la noi problema este în mentalitate. Mulți nu conștientizează valoarea acestei moșteniri. Iată de ce este important ca autoritățile de toate nivelurile să depunem eforturi și să avem un singur scop – tot ce am moștenit, această valoarea arhitectural-istorică să fie conservată, restaurată și valorificată pentru a construi viitorul”, a declarat Ion Ștefăniță, director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din R. Moldova, vicepreședinte al Consiliului Național al Monumentelor Istorice, într-un interviu pentru UNIMEDIA.

Source: Unimedia. (interviu) Ion Ștefăniță: Trebuie să coborâm de pe baricade, de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta și să restaurăm, să păstrăm și să valorificăm moștenirea noastră

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *