Mesajul de peste Prut: Furnizarea de gaze prin România către Republica Moldova fără acordul Gazprom este una problematică și în niciun caz ieftină

Republica Moldova a intrat în criză energetică, după ce autoritățile nu au reușit să negocieze în termen un nou contract de furnizare a gazelor cu gigantul rus, Gazprom. Mai mult, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a lăsat să se înțeleagă faptul că Rusia propune un „preț de piață”, ceea ce „este inacceptabil” pentru țara noastră. Declarațiile au fost făcute după o vizită eșuată în Sankt Petersburg, în cadrul căreia întrevederea anunțată cu șeful Gazprom a fost anulată, din motive „obiective”. Chișinăul a declarat astfel stare de alertă în sectorul energetic, a deschis rezerva de stat de păcură, când sezonul de încălzire nici nu a început pentru consumatorii casnici. Spînu declară că mai sunt și „sursele alternative de gaz”, cum ar fi România, Ucraina sau sprijinul Uniunii Europene. Experții din țara vecină vin însă cu unele precizări, omise de autoritățile de la Chișinău, care fac problematică furnizarea de gaze prin România către Republica Moldova, scrie profit.ro.

Source: Unimedia. Mesajul de peste Prut: Furnizarea de gaze prin România către Republica Moldova fără acordul Gazprom este una problematică și în niciun caz ieftină

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *