Purtătorul de cuvânt al lui Putin: A declarat cineva că negocierile de la Istanbul sunt „pozitive”? Părțile au foarte și foarte mult de lucru

Șeful delegației ruse la negocierile cu Ucraina, Vladimir Medinski i-a raportat lui Vladimir Putin despre negocierile cu Ucraina, desfășurate ieri la Istanbul. „Kremlinul nu se va pronunța pe chestiunile care se află acum pe masa de negocieri, iar pentru a ajunge la succes, la aceasta nu vor contribui tot felul de declarații din partea Ucrainei, în special cele făcute de cei care nici măcar nu sunt parte a procesului de negocieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitrii Peskov, citat de presa rusă.

Source: Unimedia. Purtătorul de cuvânt al lui Putin: A declarat cineva că negocierile de la Istanbul sunt „pozitive”? Părțile au foarte și foarte mult de lucru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *